Archive for Iunie, 2010

H

În ultima perioadă în afară de practică la U.P.U la Spitalul Judeţean şi ieşiri prin oraş o dată la 2 săptamâni mi-am reamintit de un sentiment ce îl trăiam vara trecută din plin. Aşa că m-am apucat din nou de trăit..

Am început din nou să citesc. Întâmplător am găsit prin birou o carte pe care nu ştiu de unde o am, e nouă şi ştiu că zăcea acolo de mult timp. ”Bruta” se numeşte şi este scrisă de Guy des Cars, un francez talentat şi foarte creativ. Cartea nu mi-am arătat niciodată interes, deloc, până ieri când am deschis-o de curiozitate.

”Bruta” este povestea unui surdo-mut şi orb din naştere care este acuzat de crimă. Cum se poate el apăra? Acest om susţine cu tărie că el este criminalul până când intervine un avocat pensionar old skool care încearcă să-l scoată. Aici apar adevăratele enigme..

M-a impresionat foarte mult acest roman şi îl recomand pentru citire şi nu pentru aşezare în bibliotecă sau suport pentru ceaşca de cafea.

  • Apropo de asta, dimineaţă, în timp ce-mi voi sorbi cafeaua, voi reflecta şi delira puţin pe aici pe o temă care mă afectează tare şi nu personal.

0800 87 86 73 – al cui este acest număr?? Află răspunsul şi vei afla un premiu.

Anunțuri

Comments (6) »

A, da!

Ziceam că nu-mi place mazărea, chiar o detest. Nici să o văd, nici să o miros. Şi nici nu o voi suporta vreodată, cu toate că seamănă cu un bubble ceea ce bine ştii că îmi place foarte mult. În schimb îmi place foarte mult conopida, ca şi gust, formă şi legumă. E minunată, m-aş putea căsători cu ea.. E bună şi fiartă şi prăjită şi pane şi de pe jos. E fără rost, dar e.

Am lipsit iar câteva zile pentru că m-am ocupat de alte probleme ne-virtuale. Am unele subiecte bune de tratat cu voi, neapărat voi vrea şi păreri.

Salutări din scaunul în care iar stau afundat bine cu Lucky-ul în colţul gurii.

Comments (5) »

Cum să?

Cum poţi supravieţui aici la atât de multe grade? Cum să nu te topeşti?

Am venit din minunaţii Apuseni de la 15 grade direct la 40. Sufocabil sufocat. A fost o relaxare maximă acolo. Am mâncat, am băut, am umblat pe dealuri, am făcut poze, am filmat, am dansat, am ascultat muzică la pickup şi nu hip hop, am băut, am filmat serbarea şi premierea pentru care am fost, am jucat mult Solitaire, am murit pe tren, am murit în Arad, de cald. Acum beau o cafea lângă acel PC care scoate un sunet aproape supersonic şi căldură, mă topesc şi mor de cald. Nu ies azi, nu pot, Sorin mă v-a doborî. Asta e..

 

Bine că v-am regăsit…

Comments (2) »

Un titlu anume..

Mă mănâncă degetele. Trebuie să scriu ceva. Îţi dai seama ce grav e dacă nişte amărâte de degete au început să mănânce ditamai omu’? Nu cred voi supravieţui unui asemenea atac.  Îţi dai seama defapt ce nasol e să dai o seamă pe gratis aşa. Eu îţi dau seama ţie, îţi dai seama. Nu ar trebui să fie întrebare? Bă îţi dai seama pentru că aş vrea să cumpăr nişte seamă românească. E grav!

Ghici ce fac? Ascult B Complex, undeva foarte adânc în scaunul meu, sorbesc o cafea jumate rece din cana mea smarties pe care o am de vreo 14 ani şi scriu. Evident că fumez (în general), te aşteptai să mă las? Nici gând, bag cât mai mult din fiecare sortiment, la urma urmei tot trebuie să avem şi o cauză de deces, nu putem dispărea pur şi simplu. Am realizat că nu am viitor, am la minunatul meu Firefox 42 de bookmark-uri, ceva nu e ok. Ce ţie şi cu tehnologia asta, am 3 telecomenzi pe birou, fără rost, nu le folosesc aşa mult pe cât mă aşteptam. Nu sunt patriot şi când zic asta privesc harta României ce e în faţa mea lipită pe un perete alb, nu iubesc Aradul dar când ies din cameră mai urmăresc câte o stradă pe uşă. Sunt obsedat, poate chiar posedat. Mâine plec, departe de lumea asta rea. Nu plec pe Pluto, doar plec. Am aprins un Lucky nemernic. Aş vrea să zic un adevăr 100% adevărat dar nu pot pentru că trebuie să mint zicând asta. Adevărul e că vreau să zic un adevăr dar minciuna e că te mint zicând că vreau să zic un adevăr pentru că eu nu vreau să zic nimic, nici adevăr nici minciună.

Ai citit destul, ştiu, deja e stresant, dă-i nişte scroll-uri în jos, plictiseşte-te de blog şi deschide un alt bookmark. Merită.

Aud ecouri, şi de la voi? (intenţionat am pus virgulă şi ‘şi’)

Judecă-mă!

Comments (2) »

Dreams..

Cu toţii avem, vom avea şi am avut. Împlinite, netolerate, imposibile, în aşteptare. Cândva, în trecutul apropiat, ea mi-a cerut un wish-list cu lucrurile ce vreau să le fac înainte de moarte. Acel sfârşit se apropie pentru toţi, încet dar sigur, câteodată nesigur şi rapid. Am o listă dar nu am publicat-o, nu i-am zis nimănui despre ea. Nici ţie nu-ţi scriu decât o parte din ea, pentru ce trebuie mai mult?

  • Vreau măcar odată un bungee jumping.
  • Skydiving
  • O casă cu o grădină mare mai vreau..
  • Vreau o scurtă vizită şi în Alaska sau măcar Moscova.
  • Un băiat, neapărat.. Străduieşte-te viitoare-o.
  • Vreau în Berger, un aven adânc de tot.
  • Multe fructe, muuulte fructe, să fiu înconjurat de ele, toată viaţa.
  • Să cunosc cât mai multă lume interesantă, vreu.
  • Să fac fericiţi mulţi copii. Nu semnez contracte cu moşu’.
  • Vreau cât mai stau în România mult frig.
  • Vreau o expediţie măreaţă într-unul din marile lanţuri muntoase ale lumii.
  • New York vreau să-l văd, presimt că îl lăudaţi degeaba.
  • 10 km de mers contrasens pe străzile Londrei, să vă arat că se poate, fucking british people.
  • La sfârşit să fiu mândru de mine, la sfârşitul vieţii.
  • Să nu plângă nimeni după mine, vreau doar zâmbete…

Lista continuă, dar nu se poate şi citi, sunt câteva din micile mele planuri. Sunt şi materiale şi sentimentale, multe.

P.S. Duminică e ultima zi când mai stăm de vorbă, luni voi pleca în frumosul nostru Apuseni. De data asta nu treburi speologice. Voi reveni în weekend, sper.

Vă salut, tot timpul!

Comments (1) »

E 1.

E 1 iunie şi nu e chiar printre primele zile. Fiind prima zi din lună tot nu e cum era. Sunt supărat pe nimeni şi pe nimic, doar supărat. E imposibil.

Eram prin 2000, era început de mileniu, trebuia să fie sfârşitul lumii, nu a fost. Eram foarte tânăr. Mă jucam cu Norberth, un prieten bun, în faţa blocului în nisip cu maşinuţe. Tradiţional. Oraşul făcut de noi în nisip era prea monoton, avea o singură culoare. Dintr-o altă experienţă noi ştiam că pietrele dintre liniile de tramvai dacă erau sfărâmiţate erau un praf alb. Nisipul plus praful alb era mai interesant. Am abandonat nisipul, nu cu totul şi ne-am dus la liniile de tramvai. Aveam nevoie de foarte mult praf alb, mult de tot ca să colorăm oraşul nostru. Aşa că pe o lungime de 10 metri fix am înşirat pietre şi nisip pe liniile de tramvai, pe ambele. Aşteptam tramvaiul să ne facă praf..nu pe noi.

Venea tramvaiul, era unul macedonian, roşu, un singur vagon, numărul 3. Venea în viteză şi tot în viteză a trecut peste jumătate din pietrele noastre, cealaltă jumătate parcurgând-o printre linii, deraiat. După minunata deraiere ce am provocat-o, tramvaiul nostru s-a sprijinit liniştit pe un stâlp. Înăuntru, vatmanul şi 3 bătrânei speriaţi la culme. Şi mai speriat, eu am fugit acasă, fricosule. A fost prima oară când am folosit liftul. N-am fost încântat, deloc. Acasă, mama întindea rufe, tata era cu musafiri. Am fugit în baie şi am intrat în cadă, vroiam să fac baie.

În următoarele 20 de minute a apărut un anume vatman fustrat şi nervos la uşă. A deschis tata, s-au certat. Am terminat băiţa şi am fugit pe balcon, mama încă întindea rufe. Am fost pârât de către un alt tip. Norberth nu recunoaşte nici acum că el a fost. Mama îmi arăta cum sudau băieţii de la CTP liniile, erau rupte. Tata zicea că am scăpat de bătaie pentru că avem musafiri. Lucky me.

Asta e una dintre amintirile bine întipărite din minunata mea copilărie, mai sunt muuulte.. Am deraiat tramvaiul, am speriat 3 pensionari şi un vatman, nu am plătit amendă şi am scăpat şi de bătaie.

În 2020 ce alte amintiri vor avea copii de azi? Contul de messenger, sau hi5? Telefonul 3G sau iPod-ul? CouterStrike sau WoW?

Mai ştie cineva de ”hai să ne jucăm de-a va-ţi ascunselea?”

De ce?

Comments (17) »